Știu, sigur pare un clișeu, dar avem – în continuare – o infrastructură rutieră de toată jena. Cu excepții, că excepția confirmă regula.
Zilele astea experimentez modelul de viață din țara vecină, Ungaria. Care poate fi acuzată de multe, dar… ne bate la zero cu numărul de kilometri de autostradă. Drumul până la destinația din Ungaria a durat – cu totul – circa șapte ore și jumătate. Dintre care undeva la șase ore au fost petrecute pe drumurile patriei. Când am ajuns la vamă, deja eram obosit rupt, dar bucuros că zăresc normalitatea.
Știați că Germania are principalele autostrăzi trasate și construite de la finalul lui 1920? Bine, răutăcioșii – care mai cunosc și istorie – vor spune c-au fost realizate întrucât liderul nazist de tristă amintire dorea să ajungă în Polonia și spre vest cât mai repede. Cu tot cu tancuri, artilerie etc. Nu mai contează asta, ci strict faptul că o infrastructură rutieră bună are tot soiul de avantaje de natură economico-financiară.
Ne plângem, în zona Olteniei, că nu avem investitori majori etc., dar ăștia vin la pachet cu drumuri rapide, pe care oamenii să își aducă cele necesare.
Transilvania este, în cea mai mare parte, model de bune practici. Dar regiunea este în proximitatea Ungariei și a Vestului, chiar fostă provincie ungurească. Oltenia a fost și ea cucerită de austro-ungari, dar părăsită – de ascultători ce eram – după circa trei decenii. Neguvernabili, cred că asta e termenul potrivit. Interesant, ă?
Revenind, măcar acum, când e vizibil de pe Lună că suntem jalnici (și) la capitolul ăsta, poate construim totuși drumuri…
Ionuț Catrina
