“Va rugam ajutati-ne!” Este mesajul cetatenilor din satul Urechesti, comuna Dragutesti. Chiar daca suntem in secolul XXI, drumurile arata ca in Evul Mediu. De cum intri in sat, te afunzi in balti, hartoape si namol.
Ulițele sunt neasfaltate și pline de gropi, iar atunci când plouă, dezastrul este și mai mare. Cetățenii se plâng că merg zilnic prin noroi și își rup autoturismele. Cu toate că oamenii au făcut solicitări administrației locale, situația nu s-a schimbat de ani buni. Oamenii au ajuns la disperare.
Cetățean comuna Drăguțești
Cetățenii susțin că primăria a introdus o conductă prin acea zonă, iar drumul a lăsat de izbeliște. Acum șoseaua a devenit impracticabilă.
Cetățean comuna Drăguțești
Supărați, locuitorii arată cu degetul spre cel aflat la cârma comunei, care de la alegeri nu a mai trecut să vadă care sunt problemele oamenilor din acel sat.
Cetățean comuna Drăguțești
Contactat telefonic de către Televiziunea Accent, primarul din Drăguțești, Dumitru Ion Popescu, a recunoscut că există probleme în satul Urechești în ceea ce privește situația drumurilor. Mai marele comunei speră ca actualul Guvern va găsi fondurile pentru investiția necesară. Până atunci, Popescu a promis că autoritățile locale vor interveni.
Dumitru Ion Popescu, primarul comunei Drăguțești
Satul Urechești se află la doar 10 kilometri distanță de municipiul Târgu Jiu.
Aura Pîrvuleț