70 de drone au dansat, la Targu Jiu, timp de aproape 10 minute. Spectacolul s-a desfasurat in parcul Coloanei Infinitului. Evenimentul a incheiat seria spectacolelor „Turnee de poveste”, programate de municipalitate pentru acest an.
Așadar, după ce pe scena amenajată în parcul Coloanei fără Sfârșit s-au duelat, timp de 60 de minute, o vioară Stradivarius și una Guarneri, a venit rândul spectacolului de lumini. Dronele au reprodus timp de 9 minute diverse imagini, de la inimi și porumbei, la conturul României și diferite simboluri brâncuşiene, în jurul operei, la o înălţime de peste 30 de metri. Aproximativ o mie de oameni s-au strâns pentru a asista la spectacol și au imortalizat etalarea de lumini, însoțită de muzică, cu telefoanele mobile. Proiectul a fost gândit şi creat de târgujianul Mădălin Preda, alături de asociatul său, Alin Neacșu.
“Încheiem seria de „Turnee de Poveste” de la Târgu Jiu cu un minunat spectacol de lumini și cu un concert extraordinar.
A fost „Duelul Viorilor”, urmat de un moment special care ne-a tăiat respirația.
Vă mulțumesc, tuturor, că mi-ați fost alături și astăzi, în Parcul Coloanei Infinitului!”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, într-o postare pe Facebook.
Aura Pîrvuleț