O nouă ședință sindicală are loc joi pentru drepturile angajaților și ale pensionarilor din sectorul energetic. Astfel, Federația Națională a Muncii organizează joi, 26 septembrie, la Târgu Jiu, la Restaurantul Bulevard, noi discuții cu pensionarii din minerit și energie. Întâlnirea se va desfățura între orele 14,00 și 18,00.
Vor fi prezenți și avocați care vor oferi lămuriri cu privire la legea pensiilor și recalcularea pensiilor. Minerii, energeticienii și foștii salariați din unitățile prestatoare sunt chemați să vină cu câte o copie după cartea de muncă, decizia de pensionare, cartea de identitate și, eventual, adeverințe cu câștigurile obținute.
Tuturor salariaților din Complexul Energetic Oltenia, Minprest și Medservmin li se recomandă să ia o adeverință „la zi” pentru perioadele lucrate. Sunt așteptați și toți cei care au avut câștig de cauză în hotărârile judecătorești se împotriva Complexului Energetic Oltenia sau caselor de pensii din județele Gorj, Hunedoara, Vâlcea și Mehedinți.