Doi barbati, de 21, respectiv 38 de ani, s-au ales cu dosare penale. Acestia se deplasau pe drumurile publice, fiind sub influenta alcoolului.
Tânărul, de 21 de ani, avea o alcoolemie de 0, 43 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta era din Vâlcea și a fost surprins pe raza localității Baia de Fier. Bărbatul, de 38 de ani, a fost depistat de oamenii legii pe raza localității Cătunele, cu o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Conducătorii auto au fost conduși la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
Casiana Hîncu