Doljean reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecţie provizoriu

Un bărbat, de 67 de ani, comuna Robănești, Dolj, a fost reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecţie provizoriu. Astfel, pe 28 noiembrie, ora 13.30, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 63 de ani, din Robănești, că a fost agresată și amenințată de soțul său.


Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. A fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

Aseară, polițistii au fost sesizați din nou de femeie cu privire la faptul că, bărbatul s-a deplasat la locuința acesteia. Bărbatul i-ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.


Cu această ocazie, pe numele agresorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.


Totădată, a fost dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.


Azi, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *