Polițiști din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Poiana Mare, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, lovirea sau alte violențe(trei acte materiale) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că la data de 02 septembrie 2024, în jurul orei 17.10, tânărul a condus un autoturism pe strada Balta Mare, din comuna Poiana Mare, moment în care a oprit autoturismul lângă un grup de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 55 şi 82 de ani. Aici, folosindu-se de un corp dur, din lemn, i-ar fi lovit pe cei trei, provocându-le acestora vătămări corporale.
De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, iar numerele de înmatriculare montate pe autoturism erau atribuite unui alt autovehicul.
La data de 19 septembrie, acesta a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de către poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.