Dolj: Reținuți pentru furt calificat

În noaptea de 27 spre 28 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au reținut, pentru 24 de ore, 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 51 de ani, cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În dimineaţa de 27 august a.c., poliţiştii au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Craiova şi comunele Ișalnița, Almăj și Amărăștii de Sus, în cadrul unui dosar penal în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Astfel, au fost descoperite mai multe recipiente din plastic, furtunuri, cuple, precum și 1.300 de litri de combustibil, care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, poliţiştii au oprit în trafic 7 autocisterne, fiind depistate 5 dispozitive artizanale de bruiere a aparatelor de măsurare a combustibilului.

Toate cele 7 cisterne au fost indisponibilizate de aceștia, în vederea efectuării constatării tehnice, de către un expert autorizat.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în flagrant delict un bărbat, de 51 de ani, din comuna Malu Mare, sat Preajba, angajat al unei societăţi de transport, care, în timp ce se afla într-o parcare din proximitatea DJ 65 F, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, ar fi extras combustibil dintr-o autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în 2 bidoane, de 20 de litri fiecare.

Totodată, poliţiştii au depistat în flagrant delict un bărbat, de 36 de ani, din Craiova, angajat al aceleiaşi societăţi de transport, care, în timp ce se afla pe un spațiu viran din localitatea Ișalnița, ar fi oferit spre vânzare, către o persoană, combustibilul extras dintr-o altă autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în 4 bidoane, de 25 de litri fiecare.

Prejudiciul total produs prin comiterea faptelor urmează a fi stabilit ulterior.

Cei 6 bărbaţi au fost conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, cei în cauză au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției Municipiului Craiova – secțiile 1-6 urbane, 1-2 rurale, Biroului Rutier şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *