La data de 26 august a.c., polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Apele Vii, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În fapt, în seara zilei de 20 august a.c., în jurul orei 22.10, tânărul ar fi încercat să sustragă două cabaline priponite pe un teren agricol aflat la o distanță de aproximativ 300 de metri de locuința unui bărbat, din comuna Apele Vii.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoana reținută a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.