În cursul zilei de ieri, 12 septembrie, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute au aruncat un exemplar canin într-o fântână din satul Întorsura.
Polițiștii deplasați la fața locului au găsit pe strada Valea Fântânilor, din localitate, pe un teren viran, o fântână dezafectată, în interiorul căreia a fost observat un exemplar canin.
A fost solicitat sprijinul pompierilor din cadrul ISU Dolj care au procedat la extragerea exemplarului canin din fântână, o femelă de aproximativ 10 luni, având o stare de sănătate bună.
Pentru eliminarea oricărei situaţii de pericol, poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost, animalul fiind încredințat unei asociații care oferă servicii de adăpostire a animalelor aflate în pericol.
În cauză, a fost întocmit doar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de schingiuirea animalelor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale.