Inspectorii de munca gorjeni au depistat doi angajatori care prestau activitate cu trei persoane fara contracte individuale in forma scrisa. Au fost aplicate doua sanctiuni, in cuantum de 60.000 lei.
În primul caz este vorba despre o firmă din comuna Săcelu. Angajatorul, cu domeniu de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor a fost sancționat de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată cu amendă în valoare de 40.000 de lei.
În cel de-al doilea caz este vorba despre un angajator, din domeniul construcțiilor, cu sediul în orașul Rovinari, care folosea în activitate o persoană pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă, a fost sancționat cu amendă în valoare de 20.000 de lei.
În total, în decurs de o săptămână, inspectorii din cadrul ITM Gorj au efectuat 52 de controale. În urma deficiențelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproximativ 190.000 lei. Totodată, au fost dispuse 177 de măsuri de remediere a deficiențelor.
Aura Pîrvuleț