DGASPC Gorj, autorizată să formeze asistenți personali profesioniști

Direcția Generală de Asistență Socială și Protectia Copilului (DGASPC) Gorj a obținut autorizația pentru calificarea asistenților personali profesioniști (APP).

Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată, care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia.

“Asistentul personal profesionist va fi angajatul DGASPC GORJ și Protecției Copilului Gorj, cu normă întreagă, iar pe perioada îngrijirii și protecției persoanelor cu handicap va beneficia și de alte drepturi legale”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Gorj.

Acordarea de îngrijire și protecție adultului cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist reprezintă un serviciu social acordat pentru prevenirea instituționalizării, respectiv în vederea dezinstituționalizării.

Mai multe detalii puteți obține pe pagina dgaspcgorj.ro.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *