Două postări ne-au atras atenția în ultimele zile pe contul de Facebook al premierului Marcel Ciolacu, președinte al PSD. Prima se referă la scandalul cu nominalizarea (dacă putem spune așa) a locuitorilor din anumite zone geografice/regiuni ale României. Marcel Ciolacu a simțit nevoie să explice niște lucruri care-au apărut în spațiul public că… e campanie și trebuie atins/punctat orice. Iată mesajul: „Înainte de orice sunt român. Îmi iubesc țara și cred în Dumnezeu. Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean. Mama era din Tecuci. Deci departe de mine sa jignesc pe cineva.
Văd ca s-a interpretat o glumǎ pe care am făcut-o în Timișoara și unii încearcă să o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Dacă cineva s-a simțit jignit îmi cer scuze, nu asta mi-am dorit.
Respectul pentru Moldova se vede în proiectele mari de infrastructură pe care le facem aici în ultimii ani, tocmai pentru a recupera decalajele față de celelalte regiuni ale țării. Jignirea adevărată este când propui candidați precum un hoț de tablă și un primar penal dintr-un grup infracțional organizat și te aștepți ca oamenii să îi voteze.
Ps: mereu am simțit multă căldură atunci când am fost în Moldova. Și voi reveni de fiecare dată cu același respect și prețuire”.
Nu cred că e ceva de comentat suplimentar…
Cel de-al doilea mesaj o vizează pe Găbița Firea, cea care-și dorea cu tot dinadinsul să fie candidat al PSD la Primăria Generală a Municipiului București. Și iată că i s-au aliniat planetele și i-a ieșit. Concret, deși suntem convinși că nu a agreat ideea, Marcel Ciolacu a făcut următoarea postare: „PSD a intrat astăzi în cursa pentru primăria Capitalei cu cel mai puternic candidat social-democrat: Gabriela Firea!
Este singurul candidat care are un proiect serios împreună cu ceilalți primari de sectoare și știe ce să facă la primărie încă din prima zi de mandat.
Bucureștenii au de astăzi o opțiune serioasă. Populismul sforăitor sau lipsa de viziune și rezultate nu sunt opțiuni. Toți oamenii care vor o administrație performantă trebuie să dea un vot util pentru Gabriela Firea. Orice altceva înseamnă încă patru ani de stagnare”.
Nici nu cred că știu bucureștenii cu cine să (mai) voteze…
Ionuț Catrina