A făcut înconjurul țării că Traian Băsescu, de două ori președinte al României, a fost găsit drept colaborator al Securității, sentință pronunțată definitiv și irevocabil.
Lăsând deoparte faptul că a mințit în acele declarații depuse la dosarele de candidatură (pentru Primăria Generală a Bucureștiului, pentru Parlamentul României și pentru funcția supremă în stat), nu cred că un om întreg la cap, care a trăit ori care a citit despre regimul Ceaușescu, putea crede că ajungea o persoană să fie căpitan de vas, să iasă în afara țării ori să fie șeful reprezentanței NAVROM la Anvers (1987 – 1989).
Nu aveai cum să deții aceste funcții/poziții fără să faci parte ori să colaborezi la sânge cu organul represiv și de tristă amintire al Securității statului. Exclus orice altă variantă!
Sigur, dacă ar fi recunoscut colaborarea încă din debutul său în liga mare a politicii românești, Traian Băsescu nu avea cum să ocupe nici măcar funcția de primar general al capitalei, neavând dreptul de a candida. Cum însă istoria nu lucrează cu „ce-ar fi fost dacă”, nu vom ști ce traiectorie ar fi avut actualul europarlamentar român. A mințit, păcălind legea? Să plătească el și cine i-a ținut palmă, însă ce mă irita este „mirarea” unora care azi mimează că nu știau conjunctura de atunci…
Nu sunt fan al lui Băsescu, dar nu mă pot gândi cum ar fi evoluat relația României cu NATO și cu SUA sub oblăduirea PSD.
Nu am imaginație, se pare.
Ionuț Catrina
