În numele religiei – indiferent de numele acesteia – s-au comis atrocități inimaginabile. Crime singulare ori în masă, execuții fără milă, avem – de-a lungul istoriei – o grămadă de evenimente de un impact major. Ce e foarte trist – și îngrijorător – este că multe sunt contemporane nouă. Creștinismul a scăpat de aceste treburi în ultimele sute de ani, dar avem încă religii în numele cărora se comit atentate, crime, mutilări pe viață. Totul în numele unui crez religios. Personal, nu pot pricepe ce religie te învață – reducând la esența ei – să ucizi un alt om. Scopul unei religii normale este de a-ți ajuta semenii, de a servi vieții, nicidecum morții. Sigur, vorbesc de religii apărute firesc, nu anomalii scornite într-o debara mucegăită…
De Salman Rushdie ați auzit? Dacă nu, aveți un mare minus la capitolul literatură universală contemporană. În fine, despre actul lecturii lipsă… cu alt prilej! Nenea ăsta, care scrie bine de tot, dar poate incisiv pentru mentalitățile îmbâcsite și pline de putregaiul unui Ev Mediu extrem de întunecat, a dat lumii un roman controversat. „Versetele satanice” (1988) este numele acestei scrieri care i-a adus o condamnare la moarte (fatwa) din partea lumii musulmane, care a considerat jignire și blasfemie aduse profetului Mahomed și întregului islam. Anii au trecut, romancierul a scăpat de numeroase încercări de a i se suprima viața (există chiar o recompensă de circa 3 milioane de dolari americani), fiind protejat de serviciile secrete britanice ori de FBI. Mulți fanatici au încercat să spele rușinea adusă lumii islamice.
Acum câteva zile, pe 12 august, un dement de 24 de ani a reușit să-l înjunghieze pe romancierul de 75 de ani. Starea lui este gravă, abia după două zile a fost scos de pe ventilația artificială. Vorbește, dar încă nu este în afara oricărui pericol.
Stau și mă întreb dacă e firesc ca o religie să nască, într-un mileniu aparent rezonabil, monștri cu fețe de oameni. Care, manipulați de alți fanatici, să ucidă. Totul, repet, în numele unor scrieri religioase și al unor idei de propăvăduire a vieții și Binelui.
Poate m-am dilit eu și nu pot pricepe. Dar chiar nu pot.
Ionuț Catrina
