Trei bărbați au fost plasați sub control judiciar, după ce ar fi delapidat 520.000 de lei dintr-o sală de jocuri din Craiova, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2024.
Un client de 39 de ani ar fi convins un supraveghetor de jocuri să-i introducă ilegal credite, fără să achite suma. Alimentarea aparatelor s-ar fi făcut cu ajutorul șefului de sală, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
”Astfel, în urma cercetărilor efectuate și a probatorului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de cei trei, pentru 60 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată (bărbatul de 29 de ani), instigare la delapidare în formă continuată (bărbatul de 39 de ani) și complicitate la delapidare în formă continuată (bărbatul de 30 de ani)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.