Am fost unul dintre cei mulți care s-au bucurat de calificarea echipei de handbal fete în Europa. Cupele europene reprezintă un deziderat al oricărui club sportiv, iar CSM Târgu Jiu nu putea face excepție.
Mi-a plăcut mesajul primarului municipiului nostru, Marcel Laurențiu Romanescu, după ultimul meci în cupele europene al fetelor: „CSM Târgu Jiu iese din competiția EHF cu capul sus, chiar dacă pierde și meciul cu MOTHERSON MOSONMAGYAROVARI KC. A fost un meci spectaculos, cu un scor foarte strâns.
Turneul european este o experiență care prinde bine handbalistelor noastre. Să nu uităm că această calificare a venit ca o surpriză plăcută, obiectivul CSM fiind păstrarea unui loc în Liga Florilor.
La Târgu Jiu continuă să vină cele mai puternice echipe din țară, dar și din Europa, ceea ce arată valoarea unui club tânăr, cu un buget mic, dar susținut de oameni cu sufletul mare. Mai mult, senioarele au devenit adevărate modele pentru copiii noștri care sunt atrași către sport, către o viață echilibrată și sănătoasă. Acesta este, de altfel, scopul înființării CSM Târgu Jiu.
Felicitări fetelor!
Felicitări antrenorilor și conducerii clubului! Mulțumim pentru spectacol și pentru emoții!
Hai, CSM!”
Da, trecem la capitolul experiență și mergem înainte. Bravo, fetelor!
Ionuț Catrina