Mă întreb deseori asta, deși răspunsuri am primit și primesc des. Poate mai des decât ar fi trebuit. Personal, sunt un tip cu simțul răspunderii din perspectivă civică: merg la vot, am boicotat un singur referendum, pun o singură ștampilă (de cele mai multe ori, desigur, pe buletinul de vot). În ziua votului, cu gânduri optimiste, mă deplasez la secție, însoțit de familie. În ciuda dezgustului provocat constant de clasa politică aflată în permanentă metamorfoză, consider c-au murit mulți oameni ca eu să pot vota, să am dreptul de a alege o mătură, un câine sau un șacal să mă reprezinte patru ani.
Românii sunt scârbiți de cei care se află-n fruntea trebii. Au tot încercat, nu știu dacă mai au puterea unor alte variante în viitor. Îi înțeleg, dar nu pot accepta ideea capitulării, căci asta înseamnă că combinatorii tradiționali – cu mobilizarea resurselor de partid – vor câștiga mereu și mereu. Vreau, prin ștampila mea, să încerc, să sper.
2024 pare departe, dar nu e. Deloc! Timpul zboară, chiar dacă uneori trece greu. Numai mâine nu-i poimâine și ne trezim iar în campanie. Poate atunci vom avea ce alege fără a mai avea dubii.
Personal, nu voi renunța a spera la ceva bun pentru societate.
Ionuț Catrina
