David Popovici s-a calificat, marţi seara, în finala probei de 100 m liber, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Popovici a fost doar al şaselea după prima lungime de bazin, dar a reuşit să recupereze şi să încheie pe locul secund a doua semifinală. Acesta a terminat cursa în 47.66, fiind devansat de chinezul Zhanle Pan, 47.21.
„Au fost foarte OK semifinalele. Cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut, să mă calific, a fost realizat. Aseară am adormit foarte greu, m-am culcat foarte târziu. Am avut multe lucruri de făcut: controlul doping, masa târzie, masaj, nu mai știu ce am făcut, însă m-am odihnit cât de bine am putut, la fel cum o voi face și în seara asta.
Mâine e ultima cursă de la acest concurs. Cine știe. Voi da tot ce am mai bun, nu am cum să fiu dezamăgit dacă nu iese așa cum mă așteptam eu în capul meu.
Nu voi putea să intru fără trac mâine. Am avut și ieri trac, a fost o finală foarte încordată, eram cu toții foarte agitați și blocați în căpățânile noastre”, a declarat David Popovici, imediat după semifinaă.
Finala va avea loc astăzi, de la ora 23.39.