Închiderea Complexului Energetic Oltenia este un subiect des întâlnit în lumea politică și nu numai. Taberele politice transmit că nu ar fi vorba despre o închidere, despre mii de oameni care ar rămâne pe drumuri . Pentru a-i liniști pe mineri și pe energeticieni, ”coafează” această poveste printr-un singur termen, și anume : conservare.
La prima vedere acest termen nu este atât de dur, iar viitorul companiei energetice pare să mai pâlpâie prin folosirea acestui cuvânt, însă ce au de gând guvernanții și politicienii, putem vedea numai după ce mai trece timpul. Căci, despre timp este vorba în toate planurile politice. Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș vede închiderea Complexului Energetic Oltenia drept o sinucidere a energiei românilor. 20% din energia furnizată României este produsă, în prezent, de CEO. Pentru economia țării închiderea colosului energetic ar fi o pierdere totală.
Cristian Terheș, europarlamentar PNȚCD
Problema nu este la Bruxelles, mai adaugă acesta, ci de la actualul Ministru al Energiei din România.
Cristian Terheș, europarlamentar PNȚCD
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat pentru Prima News, că România şi-a asumat anul 2032 pentru închiderea producţiei de energie pe cărbune. Acesta spune că la finalul anului trecut, trebuiau trecute în conservare grupurile energetice 3 Rovinari şi 7 Turceni, iar din cauza crizei energetic termenul pentru trecerea în conservare a celor două grupuri de la CE Oltenia a fost devansat în luna iunie.
Virgil Popescu, ministrul Energiei
Casiana Hîncu