Cu trenul prin viaducte pentru a afla istoria mineritului

În multitudinea de acțiuni ale cercetasilor de la Unitatea Tradițională de Cercetași „General Ion Dragalina”, se înscrie și o vizită la Muzeul Mineritului din Petroșani. Însoțiți de liderii lor, Daniel Doroghițoiu, Dragomir Antonie Daniel și Vasile Octavian Calotă, copiii au mers cu trenul din Târgu Jiu, prin peste 40 de viaducte, până în Petroșani, aflând totodată si istoria acestei porțiuni de drum, realizată cu sudoarea frunții unei generații care face cinste acestei țări. Unii dintre copii au mers pentru prima dată cu trenul, asta fiind o noutate a generației de copii care, în zilele noastre, se plimbă mai mult cu autoturismele părinților și mai puțin cu autobuze, microbuze, troleibuze, tramvaie, vapoare, trenuri sau avioane. Bucuria a fost și mai mare când s-a ajuns la muzeu. Căldura cu care i-au primit gazdele, muzeograful Marian Boboc și îndrumătorul Hajnlka Mihuț, a fost ca un balsam peste o zi ploioasă și rece. Aici, copiii au aflat că patronul spiritual al minerilor e SFÂNTA VARVARA, care e sărbătorită mereu pe 4 decembrie, că minerii sunt cei mai importanți oameni ai unei civilizații, care plătesc un preț imens – sănătatea – pentru munca lor, au aflat uneltele cu care se lucreaza în mină și modul în care se extrage carbunele, dar și de câte feluri este acesta. Au aflat, de asemenea, că a existat o ierarhie promovată prin medalii și insigne, dar și că peste 80 de mineri și-au pierdut viața în galerii într-un accident cumplit. Copiii au fost fascinați și de alte două secții ale MUZEULUI MINERITULUI din Petroșani, una dintre ele fiind dedicată sportului montan, iar alta, tradiției românești. Acțiunile micilor cercetași nu se opresc aici, ei pregătindu-se, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, să aducă bucurii pe chipul altor copii defavorizați de soartă prin oferirea unor cadouri, așa cum fac an de an. Cercetașii sunt GATA ORICAND la bine și la rău, slujind țara și aproapele, mereu și mereu!

Mihaela Andreescu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *