Directia de Sanatate Publica Gorj sustine ca, in acest an, traditionalul obicei al pitarailor nu va mai putea fi respectat. In replica, reprezentantii Prefecturii spun ca aceasta decizie nu poate fi luata in considerare, intrucat nu ei sunt cei care decid cu privire la acest fapt.
Astfel, potrivit reprezentanților Prefecturii, cei de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției analizează situația, iar măsurile vor fi trasate în următoarea Hotărâre de Guvern prin care se va prelungi starea de alertă, mai exact în data de 14 decembrie.
Corina Belteu, purtător de cuvânt Prefectura Gorj
Sunt primari din județ care au anunțat deja localnicii că vor fi nevoiți să renunțe la acest obicei din străbuni, însă mulți dintre ei își doresc ca această tradiție să se țină. Mai mult decât atât, aceștia dau asigurări că vor respecta toate măsurile impuse, dacă decizia luată de autoritățile competente va fi una favorabilă.
Aura Pîrvuleț