Echipa de 3×3 a Clubului Sportiv Municipal Targu Jiu a obtinut locul doi la Constanta. Performanta a fost atinsa in cadrul Campionatului National Indoor Seniori 3×3, editia 2022.
Competiţia s-a desfăşurat în perioada 5-6 mai, în Sala Sporturilor din localitate. Formaţia noastră a avut în componenţă trei jucători gorjeni: Camil Berculescu, Alexandru Berca şi Răzvan Pavel, alături de care a evoluat şi Andrei Gheorghe. CSM Târgu Jiu le-a învins pe Universitatea Cluj Napoca, CSO Voluntari, CSU Ştiinţa Bucureşti şi CSM Miercurea Ciuc în drumul spre finală. Din păcate, CSU Neptun Athletic a avut câştig de cauză în ultimul act, scor 15-22. Şi în trecut, CSM Târgu Jiu a avut performanțe la 3×3. În 2020, echipa noastră a câștigat un turneu al Cupei României.
Cătălin Pasăre