31 de litere are alfabetul românesc. 26 sunt cele strict latine, 5 fiind creații neaoșe (ă, â, î, ș, ț). Priviți-le ca niște semne criptice. Puse în diverse combinații, dau texte scurte. Acestea, la rândul lor puse-n alte combinații, dau textele lungi și complexe. Din care, magie, apar cărțile. Ele mă, te, îl, o, ne, vă, îi, le învață.
Cartea nu este făcută pentru a fi la îndemâna fiecărui om, din păcate. Unii, excesiv de mulți în ultima vreme, nu acceptă să o priceapă, să-i perceapă mesajul aparent ascuns. Alții, iarăși destul de mulți, nu au posibilitatea de a desluși tainele semnelor grafice, căci sărăcia ori alte cauze îi împiedică. Analfabetismul, fie cel clasic ori cel funcțional, este într-o continuă creștere. Iar asta nu poate reprezenta ceva pozitiv pentru lumea-n care trăim. Nu are cum.
Cred, cu toată sinceritatea, că este mai mare păcatul celui care știe a citi, dar nu o face, față de cel care nu cunoaște (prin absența oportunității) taina cri(p)tică a lecturii. Să ai posibilitatea de a citi și să nu o faci… mi se pare greu de acceptat. Galaxiile de semnificații, ipoteze, fapte ori structuri umane pe care le poți regăsi într-o carte reprezintă un nou nivel al cunoașterii sinelui. Similar cu intrarea în mi(s)tica Shamballa…
Să nu depinzi de nimeni atunci când deprinzi secretul combinațiilor infinite de litere… găsesc că e sublim! Fiecare om are dreptul de a primi acest mister. Că-l receptează și-l folosește cum trebuie, asta depinde doar de el.
Dacă știți, învățați-i și pe alții să citească. Le ușurați viața, le luminați destinul, le oferiți șanse nesperate. Știu oameni care dau la lopată de-o viață – ori cară cu cârca – și-n tot acest timp regretă că n-au învățat ce, cât, cum și când trebuie.
Ignorantul este poate cel mai mare pericol în mijlocul unui grup de oameni ori în sufletul unei națiuni. Ignorantul nu dă doi bani pe multe lucruri, nu-i pasă prea mult tot ce este dincolo de bula sa, de universul său – redus, de altfel, că de aia-i și el ignorant.
Știu, nu ne naștem egali, nu trăim egali, poate doar la final suntem egali. De-a lungul vieții nu aveam aceleași drepturi sau șanse. Că asta e situația. Dar dreptul de a învăța să citești conștient trebuie să fie cel mai important din întreaga ta existență? V-ați pus vreodată întrebarea de ce sclavii din istoria omenirii – mulți inteligenți – nu aveau dreptul legal de a deprinde cititul? Exact!
Și ne mai mirăm de șoșocismele epocii în care trăim…
Ionuț Catrina
