Un barbat in varsta de 60 de ani, din Targu Jiu, a fost omorat in Piata 9 Mai din municipiu. Cadavrul a fost descoperit de o femeie care a sunat la politie. Ancheta a stabilit ca moartea targujianului a fost violenta si a survenit in urma unui conflict spontan. Un barbat, principalul suspect, a fost retinut pentru 24 de ore.
Inițial, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, dat fiind faptul că victima nu prezenta leziuni vizibile. Mai apoi, după ce cadavrul a fost dus la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei, a reieșit faptul că moartea bărbatului a fost una violentă. Astfel că, polițiștii au pornit investigația și au descoperit că victima a fost agresată de un bărbat de 38 de ani, din Târgu Jiu, în cadrul unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Urmează ca instanța să stabilească primul termen pentru judecarea acestui caz.
Aura Pîrvuleț