Biserica Ortodoxă prăznuiește în fiecare an, pe 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Conform credinţelor populare, în această zi nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă varză.
În memoria sângelui vărsat de către Sântion, tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie – nici atât, pentru că e zi de post. Totoodată, în această zi nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc. Este încă o sărbătoare închinată Sf. Ioan Botezătorul. Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, adică data trecerii lor spre cele cereşti, ca ziua lor de naştere. Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la aceasta regulă. Astfel, Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; naşterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima şi a doua aflare a capului 24 februarie; a treia aflare a capului său – pe 25 mai.