Polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat (șapte acte materiale).
Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada mai – septembrie 2024, bărbatul ar fi pătruns în scări de bloc, boxe de la subsolul blocurilor sau locuințe din municipiul Craiova, de unde ar fi sustras produse alimentare, haine, scule electrice, biciclete sau electrocasnice, fiind produs un prejudiciu de aproximativ 36.000 de lei.
Întrucât acesta se sutrăgea cercetărilor, în cursul zilei de ieri, 12 septembrie, polițiștii au desfășurat o acțiune investigativ-operativă, bărbatul fiind găsit în subsolul unui bloc.
Acesta a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de către poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoana reținută a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.