Craiova: Razie a polițiștilor pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică

În dimineața de 25 septembrie a.c., începând cu ora 06.00, în municipiul Craiova, cartierul Popoveni, a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, combaterea criminalităţii organizate, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
  
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului deșeurilor sau traficului și consumului de droguri, traficului de persoane, dar și pentru depistarea  participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii specializați în criminalitate economică au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. 

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *