„Așa cum v-am obișnuit, vă voi informa constant despre progresul proiectului „Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu”.
Până în prezent, s-au realizat pași importanți, inclusiv instalarea unui parc fotovoltaic de 0,5 MW și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu una termoizolantă.
Se lucrează în continuare la îmbunătățirea eficienței energetice a spitalului, contribuind astfel la reducerea costurilor operaționale și la crearea unui mediu mai prietenos cu mediul înconjurător.
Prin toate aceste investiții, practic investim în sănătatea și bunăstarea comunității noastre, oferind condiții mai bune pentru tratarea pacienților și susținerea unui sistem de sănătate modern și sustenabil.
Mulțumesc echipei și tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect!„, a transmis Cosmin Popescu pe pagina de facebook.