Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu și Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” de la Dobrița vor beneficia de investiții importante. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
La sfârșitul săptămânii trecute, a venit notificarea oficială de la Ministerul Dezvoltării, prin care autoritățile județene au fost înștiințate că unitatea medicală va beneficia de 4,6 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a clădirii de pe Strada Progresului. Și spitalul de la Dobrița va beneficia de 4,7 milioane de euro fără TVA în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor, pe toate componentele.
Alte 9,2 milioane de lei vor fi alocate pentru SJU Târgu Jiu pentru a reabilita instalația de oxigen și nu numai.
Cosmin Popescu, președinte Consiliul Județean Gorj
Cosmin Popescu a mai declarat că așteaptă și alte axe de finanțare din PNRR, astfel încât toate clădirile publice pe care Consiliul Județean le are în proprietate să intre în reabilitare și modernizare.
Cătălin Pasăre