Principalul creditor al Pandurilor, Marin Condescu, sustine ca autoritatile locale au comis un abuz cand au inchiriat stadionul catre alte entitati sportive fara acordul clubului gorjean. Fostul presedinte a spus ca reprezentantii municipalitatii au luat cu forta investtții care nu sunt in patrimoniul primariei.
Condescu a declarat, în cadrul emisiunii “Sportul Gorjean”, de la Accent Tv că acceptă şi alte echipe pe noua arenă, dar contra cost. Fostul lider din minerit susţine că investiţiile clubului au fost luate cu japca, iar cei care au făcut acest lucru vor suporta consecinţele, pentru că Pandurii nu a primit nicicând despăgubiri pentru banii băgaţi în Complexul Sportiv.
Marin Condescu, creditor principal Pandurii Târgu Jiu
Condescu a mai spus că bunurile Pandurilor, la care face referire, constituie un element important în cadrul procesului de insolvenţă, şi e anormal ca o sursă de venit a echipei de fotbal să ajungă în visteria municipalităţii.
Marin Condescu, creditor principal Pandurii Târgu Jiu
Edilul municipiului, Marcel Romanescu, spune că Marin Condescu are doar calitatea de creditor la Pandurii, iar contractul de comodat nu exclude folosirea arenei de către alte formaţii. Primarul a declarat că Pandurii are doar prioritate la stadion, dar nu poate cere bani de la alţi chiriaşi.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Potrivit unor surse, din februarie o echipă din Liga 1 ar putea juca la Târgu Jiu.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Între timp, Judecătoria Târgu Jiu a stabilit că Pandurii Lignitul Târgu Jiu poate executa silit Consiliul Județean Gorj. Instituţia are de plătit către Pandurii suma de 769.543 lei, reprezentând cotizații la care Consiliul Județean s-a angajat în trecut.
Cătălin Pasăre