Concurs național de creație “Vocea ta e soluția”

În perioada 5 – 8 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiile Craiova și Băilești, precum și în cele din localitățile Murgași, Țuglui, Drănic, fiind continuate activitățile educative în cadrul Campaniei naționale pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”.
Activitățile au vizat prevenirea violenței în mediul școlar, precum și prevenirea consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul Campaniei, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, se va desfășura Concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, care se adresează elevilor claselor a VI-a și a VII-a, respectiv elevilor claselor a IX-a – a XI-a și care va avea drept scop stimularea și dezvoltarea gândirii critice, stimularea creativității, cultivarea și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play, precum și a comunicării interpersonale.

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dolj se pot înscrie, în perioada 11-15 noiembrie a.c., la adresa de e-mail sigurantascolara@dj.politiaromana.ro
Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul www.sigurantascolara.ro. Concursul presupune formarea unor echipe mixte (fete și băieți) formate din minim 3 și maxim 6 elevi la nivel de clasă și constă în realizarea de către elevii de gimnaziu a unui short/reel, având ca temă „Prevenirea și combaterea violenței școlare” și de către elevii de liceu a unui short/reel, având ca temă „Prevenirea și combaterea traficului și a consumului de substanțe interzise”.
Concursul are la bază trei etape: 
– o fază locală în perioada 16-20.12.2024, care se realizează la nivelul unității de învățământ înscrisă în concurs;
– ⁠o fază județeană în perioada 13-15.01.2024, care se realizează la nivelul Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul partenerilor;
– ⁠o fază națională, care se realizează la nivelul Direcției Siguranță Școlară, conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, elaborat la nivel central. 

Mesajele transmise, prin intermediul short-urilor/reel-urilor create, trebuie să încurajeze copiii, părinții și comunitățile să acționeze, să se implice și să ia atitudine împotriva violenței școlare, precum și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *