Comuna Câlnic va deține cele mai mari parcuri fotovoltaice din Oltenia. A fost aprobat în acest sens Planul Urbanistic Zonal pentru realizarea celei mai mari investiții în parcuri fotovoltaice din Oltenia.
Aici, Complexul Energetic Oltenia va construi două parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de 260 MW. Parcurile fotovoltaice vor fi construite pe halde de steril aparținând carierei de lignit Tismana, de pe raza comunei Câlnic.
Dumitru Vulpe, primarul comunei, spune că prin acest proiect se vor realize și noi locuri de munca prin care, persoane din Câlnic își pot asigura venituri pentru familie. De asemenea, se va produce energie din surse regenerabile care va avea efect scăderea prețului energiei la consumatorul final și implicit al cheltuielilor cu utilitățile cetățenilor comunei Câlnic.
„Un alt avantaj al acestei investiții este și obținerea de venituri la bugetul local, din taxele aferente terenului și din impozitul din veniturile salariale, venituri ce dau posibilitatea dezvoltării comunei Câlnic. Le mulțumesc consilierilor locali care au înțeles importanța acestei investiții fără precedent în județul Gorj și au votat pentru viitorul comunei Câlnic!”, a scris primarul pe pagina sa de socializare.
Primul parc fotovoltaic va fi denumit Tismana II și va avea o capacitatea instalată de 132 MW. Cel de-al doilea parc fotovoltaic se intitulează Tismana I și va avea o capacitate instalată de 128 MW.
Casiana Hîncu