Este pentru a doua săptămână când Complexul Energetic Oltenia a început pe locul I în clasamentul producătorilor de curent electric din țara noastră. Compania energetică a trecut din nou pe prima poziție și aproape în fiecare zi a avut intervale în care a înregistrat cea mai mare cantitate de curent electric produsă la nivel național.
Complexul Energetic Oltenia se apropie din nou cu producția de 1.300 – 1.400 de MW și are un procent cuprins între 20% și 23% din total.
Locurile următoare sunt ocupate de energia nucleară, centralele pe gaze naturale și hidrocentrale.
La nivelul Complexului Energetic Oltenia se poate funcționa și cu 5 – 6 grupuri pe cărbune. Acestea sunt disponibile la Rovinari, Turceni și la Ișalnița.