Cod portocaliu de ploi abundente în Gorj

Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente. Atenționarea este valabilă vineri și sâmbătă în 11 județe.


Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Prahova și Dâmbovița vor fi afectate de precipitații semnificative.
În aceste regiuni sunt prognozate cantități de apă ce vor ajunge până la 70 de litri pe metru pătrat, iar în nordul Olteniei, în anumite zone, pot depăși chiar 100 de litri pe metru pătrat.

Codul portocaliu va fi în vigoare timp de peste 24 de ore, începând de mâine dimineață, de la ora 10:00.
Potrivit ANM, în intervalul 27 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 23:00, vor fi intervale în care va ploua în toate regiunile.
Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă.


Un cod galben este în vigoare deja până vineri dimineață în județele Vâlcea, Gorj, Mehedinți și Caraș- Severin.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *