Consiliul Județean Gorj continuă dotarea unităților medicale, din cadrul SJU Târgu Jiu, cu aparatură și echipamente medicale moderne. Ieri, 25 de aspiratoare chirurgicale au fost repartizate celor două spitale din municipiu. Mai exact, 12 bucăți au ajuns la Secția ATI 2, locația din strada Tudor Vladimirescu, 4 bucăți la secția UPU de la aceeași locație, iar 9 bucăți la Secția ATI 1, la spitalul din strada Progresului. Consiliul Județean Gorj are în derulare proiectul „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj”, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Prin acest proiect, se vor mai achiziționa, în continuare, echipamente și aparatură medicală pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Valoarea totală a proiectului este de peste 14.600.000 de lei.
Aura Pîrvuleț