Sute de vârstnici gorjeni cu o situație financiară precară se vor bucura de alimente primite gratis pentru masa de Paște. Donația în bani a fost făcută de Cez România, iar Crucea Roșie din Gorj s-a ocupat de achiziția și distribuirea produselor. Pachetele sunt împărțite în aceste zile de reprezentanții asociației în opt localități din județ.
Reprezentanții de la Crucea Roșie Română, filiala Gorj, împreună cu cei ai Direcției de Protecție Socială Gorj, au început de ieri împărțirea pachetelor cu produse alimentare neperisabile pentru 250 de persoane de peste 65 de ani din opt localități gorjene. Președintele Marius Vlaicu explică criteriul de selecție a localităților unde vor fi distribuite alimentele.
Marius Vlaicu, președinte Crucea Roșie Gorj
Beneficiarii au primit cu bucurie alimentele pe care le vor folosi pentru a prepara bucatele pe care le vor pune pe masa de Paște. Aceste produse sunt o mană cerească pentru persoanele vârstnice și neajutorate.
Acțiunea face parte din proiectul regional “Sprijin pentru persoanele vârstnice din Oltenia”, demarată de Cez România. Valoarea fiecărui pachet este de 90 de lei. Mâine este ultima zi de distribuire a pachetelor cu produse.
Loredana Sava