Ieri, 08 iulie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată.
În fapt, acesta este bănuit că în perioada 28 aprilie-08 iulie 2024, ar fi intreținut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Craiova.
În dimineaţa zilei de 08 iulie, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în oraşul Strehaia, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă, tânărul fiind condus la audieri.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată (7 acte materiale), fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Astăzi, 09 iulie, persoana reținută urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.