Ieri seară, în jurul orei 21.25,polițiștii din cadrul Poliţişti Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că, în afara localităţii Calafat, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un tânăr de 19 ani, din Calafat, în timp ce conducea un autoturism, pe DN55A, în afara localităţii Calafat, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului rutier, conducătoarul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatele din dotare cât şi recoltarea de probe biologice.
De asemenea, din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiuniilor de conducerea unui vehicul fără permis, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.