Cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, reţinut pentru 24 de ore

Ieri, 24 iulie, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 20 iulie a.c., în jurul orei 21.10, un bărbat de 77 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, ar fi fost împins din spate de o persoană necunoscută, iar după ce acesta a căzut pe trotuar, ar fi fost deposedat de suma de 200 de lei.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști, în cursul zilei de ieri, 24 iulie, a fost depistat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost condus la sediul unităţii pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *