Victor Ponta a vorbit, săptămâna trecută, la Târgu-Jiu despre un anumit plan bine pus la punct în ultimii ani de omorâre a producătorilor de energie pe bază de cărbune din România cu scopul ca țara noastră să devină importator
Iuliu Goiceanu
Fostul premier al României a vorbit, la lansarea candidaților PSD pentru alegerile locale și despre problemele Complexului Energetic Oltenia. Victor Ponta a reamintit că s-a opus organismelor internaționale când s-a pus problema închiderii CEO. Deputatul de Gorj a declarat că, în 2014, și-a dat seama de presiunile care se fac pentru a se pune lacătul pe mineritul și energia din România.” În 2012, în mai, când am ajuns prim-ministru, la primele discuții pe care le-am avut cu instituții internaționale s-a pus pe masă imediat ideea că producătorii români de energie pe cărbune nu sunt performanți, trebuie restructurați. Termenul de “restructurare” , când se folosește, în limbaj comun înseamnă să-l închidem. Răspunsul meu a fost “Nu, cât sunt eu prim-ministru!”. În primul rând, pentru că nu aveam cum să fac acest lucru împotriva oamenilor din Gorj, din Oltenia sau Hunedoara, în al doilea rând, cred că este o greșeală, pentru că România are nevoie de energie și hidro și eoliană și nucleară, dar și pe cărbune. Dovada a fost anul 2015, când a fost secetă și fără Turceni, Rovinari, Ișalnița, Deva, rămâneam fără energie. Am înțeles aceste presiuni în anul 2014, când România a devenit parte a pieței regionale alături de Cehia, Slovacia, Ungaria și înțeleg și mai bine când văd că în 2016, pentru prima dată, deși în România avem supraproducție de energie electric, importăm aproape un gigawatt pe zi din Ungaria și Cehia. Fără proiectul de la Tarnița și omorând planificat Complexul Energetic Oltenia, România va fi nevoită să importe energie electrică din Ungaria și Cehia.Toată zona de vest a României, Transilvania, Banat, va consuma energie electrică produsă în afara țării, iar o țară care nu este independentă din punct de vedere energetic, nu este o țară independentă”, a declarat Victor Ponta.
Mitrescu îl acuză pe Ponta pentru situația CEO
Constantin Mitrescu dă vina pe fostul premier Victor Ponta, dar și pe fosta conducerea a CE Oltenia pentru situația în care a ajuns acum colosul energetic. Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie recunoaște însă că România va fi nevoită să importe energie, dacă CEO va fi închis. „E clar că România, fără CEO, va trebui să importe. Complexul a fost omorât planificat, dar Victor Ponta ar fi trebui să spună că asta s-a întâmplat cu ajutorul dumnelui, pentru că din 2012 până în 2015 dumnealui a fost la butonul principal al țării, perioadă în care CEO s-a prăbușit. Dacă analizăm, o să observăm că în 2012, atunci când dumnealui a venit la putere , societățile care au format CEO, fostul Complex Energetic Rovinari, Turceni, Craiova și chiar SNLO, erau companii cu profit, fără datorii, fără creanțe istorice mari.De atunci, CEO a mers într-o prăbușire. Prima dată, lentă, pe tot parcursul anului 2012,după octombrie, când l-a instalat pe managerul politic , vicepreședintele filialei județene a PSD, Ciurel , omul de casa al domnului Ponta, de atunci a început o cădere abruptă, ajungând în 2014 la pierderi de 700 de milioane și în 2015 la pierderi de 960 de milioane”, a declarat liderul sindical.
Crețan cere demisia ministrului Grigorescu
Constantin Crețan îl găsește vinovat pentru distrugerea producătorilor de energie pe bază de cărbune din România pe ministrul Victor Grigorescu. Președintele Sindicatului Lignitul Oltenia îl acuză pe ministrul Energiei că reprezintă interesle unor firme din afara țării și a băieților deștepți din energie, drept urmare îi cere demisia. “ Ceea ce se întâmplă pe piața energiei, și cu Tarnița și cu finanțarea grupului 3 și 4 de la Cernavodă, de fapt înseamnă sfârșitul energiei pe cărbune. Acest guvern nu ar trebui să discute de strategie pe energie, ei urmăresc interese de grup și interese ale unor firme din afara țării. Și eu am atras atenția pentru ceea ce se întâmplă pe piața de energie. Ministrul Grigorescu ar trebui judecat și chiar condamnat pentru ceea ce face în momentul de față, pentru faptul că se ocupă de niște interese care nu reprezintă interesul național, ci interesul băieților deștepți din energie. E responsabil pentru măsurile pe care le ia pentru distrugerea energiei pe cărbune. Acest guvern technocrat e dictat de la Bruxelles , este un guvern care răspunde la măsurile Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional , ale unor firme din afara țării care vor să pună mâna pe sistemul energetic național. Și de acest lucru este culpabil ministrul Grigorescu. Ar trebui să-și depună demisia”, a comentat Constantin Crețan.