CEO funcționează cu trei grupuri energetice

Complexul Energetic Oltenia nu se predă și încearcă să țină pasul cu producătorii de energie de top din țară. Astfel, în ultimele zile producția de energie pe bază de cărbune la nivel național a fost menținută la peste o mie de MW.


Din total, Complexul Energetic Oltenia produce în medie între 700 și 800 de MW. Creșterea producției de energie electrică înseamnă și un consum mai mare de lignit de către blocurile energetice de la Rovinari.
În perioada caniculei, crește necesarul de energie electrică pe bază de cărbune, având în vedere că și Hidroelectrica începe să fie afectată de secetă și de reducerea debitelor de pe principalele râuri și inclusiv de pe fluviul Dunărea.

Complexul Energetic Oltenia funcționează în această perioadă în medie cu 3 grupuri energetice.
Două dintre acestea sunt în funcțiune la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari și unul la Sucursala Electrocentrale de la Turceni.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *