CEO continuă să piardă salariați prin pensionare

Nu se termină plecările de personal de la Complexul Energetic Oltenia. Conform liderilor de sindicat, alte câteva sute de mineri și energeticieni vor părăsi compania energetică. Motivul este ieșirea la pensie.

Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a precizat că în mare parte este vorba despre angajații care au depus cereri de pensionare înainte de data de 1 septembrie. Până atunci a fost în vigoare vechea lege a pensiilor. Astfel, condițiile de pensionare sunt mult mai bune. Prin urmare, și pensile sunt mai mari decât cele în baza actualei legi a pensiilor. Până la sfârșitul anului, se estimează că 200 – 300 de mineri și energeticieni vor părăsi subunitățile miniere și sucursalele electrocentrale. Vor rămâne libere posturi unde este nevoie de specialiști care au nevoie de ani de zile de pregătire și de specializare.


Mulți angajați continuă să depună dosare în speranța că vor pleca prin pensionare de la Complexul Energetic Oltenia, dat fiind faptul că producătorul de energie se află într-un program de restructurări și închideri de capacități. „Mai pleacă alte câteva sute de angajați de la Complexul Energetic Oltenia până la finalul acestui an. Nu știu exact care este cifral, dar vor fi sute de mineri și energeticieni de la companie. Sunt cei care au depus dosarele de pensionare până la data de 1 septembrie. Și știu că mulți s-au grăbit să se încadreze în termenul respectiv, mai ales dacă îndeplineau condițiile de pensionare în baza vechii legi. Aceasta a fost valabilă până la sfârșitul lunii august. Cei care au îndeplinit condițiile au știut că vor avea pensii mai bune și alte condiții de pensionare și din acest motiv au depus cererile la casele de pensii. În concluzie, deficitul de personal se va accentua la Complexul Energetic Oltenia.”, a menționat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.


Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică. Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității. Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Inchidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate.

De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. Chiar Cariera Minieră Jilț Sud ar fi trebuit să intre în rezervă de la 1 ianuarie 2024.

Andrei Merfu

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *