CSO Filiași își continuă aventura în Cupa României. Formația pregătită de gorjenii Mario Găman și Bobi Staicu a furnizat cea mai mare surpriză din șaisprezecimi și a eliminat-o pe UTA. Diferența de două eșaloane a fost anulată prin determinare și devotament. Gazdele au deschis scorul în minutul 38, prin Viorel Vîlcică. Deși au încercat să revină în joc, arădenii nu au reușit să spargă reduta de la Filiași. Acum, suporterii doljeni vor mai mult: FCSB sau Rapid în următorul tur. Găman a explicat că jucătorii săi au urmat întocmai indicațiile tactice, iar atitudinea gazdelor le-a adus o calificare istorică.
„De asta e frumos fotbalul, sunt meciuri unde poți arăta că ești o echipă pozitivă, că joci fotbal, că te ridici la nivelul adversarului. Băieții mei au făcut un joc bun din punct de vedere tactic și fizic, s-au ridicat la nivelul de pregătire al echipei adverse, una foarte bună, și mă bucur că am făcut atâta lume fericită. Le-am transmis și la pauză problemele pe care le-am avut la începutul partidei, ne crispam când recuperam mingea, nu găseam soluții. În partea a doua au ieșit mai montați, au știut ce să facă cu ea și am marcat. Pentru noi este un plus orice de acum încolo, orice am realizat astăzi pentru acest oraș este ceva nemaipomenit, noi vrem să arătăm lumii că la Filiași se lucrează, se construiește o echipă pozitivă în toate sensurile. Vom vedea cu cine vom pica, sper să nu ne facem de râs”, a declarat tehnicianul gorjean.
Mario Găman i-a dedicat succesul și unchiului său, Victor Pițurcă, alături de care a lucrat la Al Ittihad.
”Dânsul este mentorul meu, este omul de la care încă învăț foarte multe, pentru că am lucrat alături de dânsul și mi-a dat șansa să văd cum se lucrează la cel mai înalt nivel. Pentru asta îi mulțumesc din suflet și cred că se bucură și dânsul pentru mine în momentele acestea”.
Fundașul gorjean Ionuț Tătaru este mândru că munca depusă în ultimele sezoane a dat roade.
„Despre Filiași nu doar se aude că e echipă bună, se vede și la televizor. Așa suntem noi, oltenii, mai ambițioși. Am jucat pentru noi, nu pentru bani. Nu joci mereu cu UTA, revelația Ligii 1. Am fost foarte bucuroși. Pentru fani, aș vrea să jucăm cu FCSB în continuare, să se umple stadionul”, a declarat Tătaru.
“N-am jucat pe prime, am jucat doar pentru noi. N-am avut prime speciale. Orice adversar e puternic, dar aș vrea să joc cu FCSB în faza următoare”, a spus și autorul golului, Viorel Vîlcică.
În precedentele tururi din această ediție a Cupei României, ACSO Filiași a trecut cu 3-0 de CS Cârcea (Liga 4), 11-10 după lovituri de departajare de Vedița Colonești (Liga 3) și 3-2 de Viitorul Târgu Jiu (Liga 2). CSO Filiași și Minaur Baia Mare sunt singurele echipe din eșalonul terț calificate în optimile competiției.
Cătălin Pasăre