Canalizare în toată comuna Bălești

Toti cetatenii din comuna gorjeana Balesti vor avea canalizare. In prezent se lucreaza la introducerea canalizarii in mai multe sate din localitate. Primarul Madalin Ungureanu are in plan o extindere de retea cu bani de la bugetul local in zonele unde lipseste.


Proiectul de introducere a canalizării este unul amplu deoarece cuprinde satele Corneşti, Stolojani, Găvăneşti, Tălpăşeşti, drumul național şi satul nou Corneşti, cu o distanță totală de 27 de kilometri. Conducta de canalizare a fost deja introdusă în satele Cornești, satul vechi, și Stolojani, iar lucrările vor continua în satul Tălpășești pentru finalizare în perioada următoare. Primarul Mădălin Ungureanu speră ca investiția să fie finalizată înainte de termen. Investiția are o valoare de trei milioane de euro, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării.

Mădălin Ungureanu, primar Bălești

Tot pe partea de canalizare, autoritățile locale au făcut demersuri pentru extinderea rețelei în câteva zone din satele Bălești și Tămășești, pe o distanță de aproape un kilometru. Lucrările vor începe de luna viitoare mai întâi în satul Bălești.

Mădălin Ungureanu, primar Bălești

De asemenea, acum se fac branșări pe extinderea de canalizare, care a fost de curând finalizată, în satele Ceauru și Bălești, linia doi, pe o distanță de aproape un kilometru.

Loredana Sava

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *