O campanie de monitorizare a stării de sănătate a populației din Baia de Fier va avea loc în acest weekend. Totul, în contextul avertizărilor de caniculă din ultima perioadă.
Autoritățile din localitate organizează acțiunea sub deviza „Sunt aici să te ajut”. Astfel, Primăria Baia de Fier, cu sprijinul cadrelor medicale din localitate, organizează o acțiune de monitorizare a stării de sănătate a cetățenilor având în vedere avertizările de caniculă.
Practic, va fi monitorizată tensiunea arterială, pulsul, glicemia și saturația de oxigen.
Campania va avea loc pe 30 iulie, între orele 09.00-12.00, la Căminul Cultural din Baia de Fier, sat Cernădia.
Alina Dodenciu