Cabanierii si proprietarii de pensiuni vor sa ii depisteze pe cei care arunca gunoiul menajer pe marginea Transalpinei sau in alte locuri neautorizate.
În ultimele săptămâni saci cu gunoi au fost abandonaţi pe marginea DN 67 C, între Novaci şi Rânca. Acest lucru a trezit nemulţumirea drumarilor, a turiştilor şi a cabanierilor. Aceştia din urmă vor să pună mâna pe cei care abandonează gunoiul pe marginea şoselei şi să îi dea pe mâna autorităţilor. Între timp, cei care igienizează zonele poluate cu gunoi sunt angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.