Premierul României, Marcel Ciolacu, și-a intrat în pâine. Conjunctura socială nu-i permite să aibă momente de respiro, mai ales că plutește o tensiune în aer.
Așadar, premierul Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentații unui sector vital pentru țara asta, anume al marilor constructori.
Iată postarea făcută acum 2-3 zile de către premier:
„Astăzi m-am întâlnit cu cei mai importanți constructori ai țării pentru a le prezenta propunerea noastră privind schema de susținere pentru #producerea materialelor de construcții aici, în România!
Scopul nostru este să susținem prin granturi și garanții de stat apariția de #noi fabrici de prefabricate, de oțel-beton sau bitum care să asigure un flux constant de materie primă pe toate marile șantiere de investiții publice. Astfel, constructorii români vor fi protejați de fluctuațiile masive de preț și de problemele din lanțul de aprovizionare.
Mi-am notat toate sugestiile pe care marile companii din domeniul construcțiilor le-au făcut și sunt decis să le transformăm în soluții concrete.
Totodată, am răspuns direct și onest temerii lor privind modificarea facilităților fiscale acordate acestei industrii: în mandatul meu voi respecta un principiu simplu – nu voi schimba regulile în timpul jocului! Și, cu siguranță, orice pas important vom face, va fi ca urmare a #dialogului cu această industrie strategică pentru România!”
De zis, zice bine. Sper să și facă…
Ionuț Catrina