de Costin CREȚU
Mai bine de doi ani nu am mai scris. Am cedat rugăminţilor (şi nu neapărat rugăminţilor) unui prieten, el însuşi un personaj în sine. Ca de altfel cum suntem toţi. Despre el o să scriu altădată, acum mă limitez să spun că este un suflet mare într–o gură vorbitoare.
Dar despre noi, despre noi ăştia mulţi şi proşti, mereu proști, vă spun acum. Suntem aşa şi nu altfel deoarece contribuim, unii conştient, alţii nu, la bunăstarea unui grup de escroci, care, sub „acoperirea” politicii, au ca principală formă de manifestare reflexul de a ne umili pentru a obţine ei, ei–nesătulii, bani, mulţi bani.
Toţi cei care fac politică, sau mă rog, aproape toţi, sunt organizaţi într–o haită feroce, iar noi mereu ne supunem păcălelilor, minciunilor şi escrocheriilor acestora. Nu vrem, sau poate că nu mai putem să ne ridicăm noi şi să–i -îngenunchem pe ei. Mereu ne consolăm cu sintagme de genul „nu avem cu cine”, „toţi sunt la fel”, dar până când? Căci nesimţirea lor a pătruns până când şi în intimitatea noastră. Uitaţi–vă la PNL: ne–a vândut PSD–ului! Un preşedinte a cărui patologie reclamă intervenţia de urgenţă a specialiştilor, mă refer la domnul senator Barbu, prinde fluturi, ne spune, citez, că îl „aşteaptă pe Iisus să apară pe cer şi să–i vorbească”. Despre Cârciumaru… este inutil să mai spun ceva, căci fiecăruia dintre noi ne–a mâncat 16 ani din viaţă şi dincolo de acest timp nu se vede nimic, decât un Târgu Jiu distrus, o insuliță oferită cadou… poate sieşi, prin intermediari şi o parcare în centrul oraşului, o singură parcare, concesionată poate tot sieşi pentru… pare–se o veşnicie.
Mă tot întreb cât de proşti să fim ca mereu şi mereu să stăm în genunchi în faţa acestor purtători de materie umblătoare. Nu au niciun principiu, ci doar instincte a căror fiziologie este legată de verbul „a fura”. Mă tot gândesc la PSD, o monstruozitate de partid, în care, de altfel, că şi la PNL mai găseşti pe ici, pe colea, câte un om ce ar părea… dar la unii, nu la alţii. Sunt atât de nărozi încât s–au gândit ei, după o lungă meditaţie, probabil în urma vreunei spirale, că ar fi bine să împacheteze partidul, să–l lege cu fundiță şi să–l facă cadou (scuzaţi conţinutul pachetului!) domnului Manțog. Vă daţi seama cât suntem de proşti, dacă politicile la nivel local continuă să fie realizate de Bunicuța, de Ionel şi de Dănuț?! Cum, care Dănuț? Dănuț Ilie Morega. Cel care nu mai reprezintă pe nimeni şi nici chiar pe sine însuşi, căci, vorba lui Eminescu, el s–a dus demult. Azi îl vedem şi nu e! Dar, totuşi, oferind mâncare Premium câinilor din presă, reuşeşte să–şi exercite profesiunea de bază, care, de multe ori, de foarte multe ori, violentează legislaţia în vigoare. Dar instituţiile statului nu văd adevăratele grupuri de interese, pentru că sunt preocupate să inventeze altele… şi apoi fac jogging încercând să strângă, sau, şi mai grav, să producă probe în a–şi susţine alegaţiile. Vedeţi, de aceea nu mai scriu! Pentru că nici nu mai am de ce şi nici pentru cine! Dacă într–o zi, însă, vreunul dintre aceştia mă va motiva suficient, am s–o fac şi nu am să încep cu cei ce sunt protejaţi, ci chiar cu protectorii acestora. Căci statul român este în situaţia babiloniană în care este tocmai din cauza celor ale căror informații ar trebui să aibă o acurateţe chirurgicală şi chiar legală. Dar nu–i nimic, va veni o vreme despre care ei nu ştiu, şi nu ştiu pentru că sunt proşti, când vor trebui să dea socoteală, la fel ca şi atotputernicul Vișinescu. Îşi imagina el, oare, acum 40 de ani, că va veni o vreme (şi ce vreme!) când oasele i se vor descompune de vii, în închisori? Evident că nu! La fel ca şi „Vișineștii” de azi. Dar vine vremea lor! Am o listă… de mai mare dragul. Şansa voastră ar fi să–l convingeţi pe Nae Băloi să nu mă mai bată la cap să scriu. Căci… o să scriu. Să mă lase aşa… în starea de hibernare în care de ceva vreme am intrat.
