Este deja a treia ședință de consiliu organizată de Primăria comunei Jupânești pentru a se vota bugetul, însă fără rezultat. Jupâneștiul rămâne, în continuare, fără buget aprobat! Nici până în prezent consilierii locali nu au reușit să se pună de acord asupra votului.
Primarul comunei Jupânești, Ionuț Gârniceanu, spune că nu-I vine să creadă cum pentru a treia oară, bugetul rămâne neaprobat și nevotat. Situația primăriei va devine din ce în ce mai grea având în vedere că sunt singura comună din țară fără buget local, iar toate plățile sunt blocate.
Ionuț Gîrniceanu, primarul comunei Jupânești
Următoarea ședință va avea loc duminică, pe 12 martie. În cazul în care nici atunci nu va fi aprobat bugetul, se vor strânge semnături în comuna pentru un referendum privind alegerile anticipate în consiliu.
Ionuț Gîrniceanu, primarul comunei Jupânești
Această situație a apărut în urma unei hotărâri a CL Jupânești privind desființarea funcției de consilier personal al primarului localității. Decizia a fost votată de opt dintre cei 11 consilieri locali și chiar de aleșii PSD Jupânești, unul fiind fostul primar Gușiță. În urma verificărilor amănunțite, hotărârea a fost declarată ilegală de către Prefectura Gorj.
Casiana Hîncu